Carrot cake

Carrot cake
carrot cake

În urmă cu 3 ani de zile făceam împreună cu D. primul nostru carrot cake. Pe atunci D. era micuț, dar chiar și așa cumva reușea să mânuiască mixerul și să se implice, iar avantajul meu era că el a fost tot timpul interesat de ceea ce ‘meșteream’ eu în bucătărie.

Țin minte că într-o zi am rămas doar noi doi acasă, el fiind răcit. Cum nu aveam prea multe de făcut în dimineața aceea, am decis să facem un carrot cake. Nu știam cum o sa iasă tortul, nici dacă o să iasă.

Era pentru prima oară când făceam un tort de morcovi și nici nu mâncasem de prea multe ori așa ceva. De fapt, în urmă cu puțin timp eram chiar sceptic la auzul ideii de ‘’tort de morcovi’’. Cum ar putea să fie bun așa ceva? Morcovi?! În tort?

Mare mi-a fost mirarea când am ajuns la concluzia că tortul de morcovi a devenit unul dintre torturile noastre preferate (atât de mâncat cât și de făcut).

Iată-ne trei ani mai târziu, gătind împreună una dintre rețetele cele mai îndrăgite de familia noastră.

Pentru realizarea tortului m-am inspirat de pe site-ul lui Teo (Teo’s Kitchen), reducând cantitatea de zahăr și renunțând la marțipan – am renunțat la el deoarece părea prea complicat și sincer vă spun nici nu folosisem așa ceva vreodată. Cel puțin pentru mine părea complicat (deh, bărbat în bucătărie).

 În toate deserturile noastre, cantitatea de zahăr folosită e destul de mică deoarece îmi doresc ca D. sa adoarmă la o oră rezonabilă (părinții mă vor înțelege) și să aibă un meniu echilibrat – dar ca la orice desert, se poate ajusta în funcție de preferințe – rețeta originală are dublul cantității de zahăr.

Carrot Cake

Ingredients
  

Blat

  • 250 g morcovi
  • 200 ml ulei
  • 100 g zahăr
  • 3 ouă
  • 200 g făină
  • 1 linguriță scorțișoară
  • 1 linguriță sare
  • 1 linguriță praf de copt
  • 1 linguriță bicarbonat de sodiu

Crema

  • 250 g mascarpone
  • 100 g zahăr
  • 100 ml frișcă

Instructions
 

  • Am dat drumul la cuptor și am setat temperatura la 180 grade. Între timp m-am apucat de curățat și ras morcovii.
  • Am amestecat cu mixerul ouăle, zahărul și uleiul până când compoziția a devenit omogenă. După 2 minute l-am lăsat pe D. să preia comanda.
  • Am adăugat făina, scorțișoara, praful de copt și bicarbonatul de sodiu și am continuat să amestecăm.
  • La sfârșit am adăugat morcovii.
  • Am tapetat fundul tăvii cu hârtie de copt, pereții cu puțin unt și făină și am turnat compoziția în tavă.
  • Cât timp tava a stat la cuptor 35 minute sub atenta supraveghere a lui Ninu Pinguninu, 'frățiorul' lui D., m-am ocupat de cremă.
  • Peste mascarpone am adăugat 50 g zahăr și am amestecat până când s-a dizolvat. Separat am bătut frișca împreună cu 50 g zahăr până când s-a întărit.
  • Am amestecat frișca cu mascarponele, iar apoi crema a trecut testul lui D.
  • După 35 minute am scos blatul din cuptor și l-am lăsat să se răcească.
  • Când s-a răcit complet, l-am tăiat în două având grijă să nu se rupă.
  • Am umplut blatul cu crema de mascarpone și frișcă și l-am "îmbrăcat" în întregime. De obicei ornăm tortul cu ciocolată rasă, dar de data aceasta am rămas fără.
  • După câteva ore de stat la frigider, tortul a fost numai bun de mâncat.  


Leave a Reply

Your email address will not be published.

Recipe Rating