Am curățat și tăiat cartofii cubulețe. Apoi am curățat și tăiat restul rădăcinoaselor.
Am tăiat baconul cubulețe.
Am pus baconul într-o oală cu un strop de ulei la prăjit, cât să nu se prindă de oală. Când folosesc carne cu grăsime (kaizer) nu adaug ulei deloc. Apoi am adăugat morcovii tăiați felii. Am acoperit baconul si morcovii cu apă până la jumătatea oalei și am adăugat legumele când apa a început să fiarbă. După 20 minute am adăugat cartofii.
Am condimentat cu sare, piper, leuștean, pătrunjel, două foi de dafin și am mai lăsat ciorba să fiarbă încă pe atâta.
După ce ciorba s-a răcit puțin, am servit-o cu o lingură de smântână și ceapă verde.